
Mesaje de Crăciun pentru clienți, colaboratori, angajați și colegi. Urări deosebite, casual sau formale
Lista de cadouri de Crăciun pentru colaboratori, angajați sau colegi este gata? Dacă încă mai lucrezi la asta, poate te-ar ajuta să tragi cu ochiul la ideile pe care specialiștii UNIKA le-au pregătit pentru tine și echipa ta și la sugestiile noastre de cadouri corporate de Crăciun.
Dacă totul este pregătit și cauți doar puțină inspirație în mesajele pe care vrei să le trimiți anul acesta de sărbători, ai ajuns unde trebuie.
Noi, la UNIKA, suntem de părere că fiecare gând dăruit, la fel ca obiectele, trebuie personalizat, așa că ia cuvintele de mai jos ca pe un punct de pornire în realizarea mesajului tău final și pune-ți amprenta personală asupra mesajelor trimise clienților, colaboratorilor și colegilor.
Mesaje de Crăciun formale pentru clienți
Crăciunul este un moment perfect pentru a-ți exprima recunoștința față de clienți pentru fidelitatea și încrederea acordată de-a lungul anului. Un mesaj de Crăciun, chiar și unul scurt, arată clienților că te gândești la ei și că îi apreciezi. Acest gest simplu poate consolida relația și poate crea o conexiune mai personală. În plus, mesajele de Crăciun pot fi folosite și pentru a promova imaginea brandului tău. Poți transmite valorile companiei, cum ar fi generozitatea, spiritul de echipă sau grija față de comunitate.
Iată câteva mesaje pentru clienți pe care le poți trimite de Crăciun!
- Încheiem acest an cu recunoștință și gânduri bune pentru fiecare dintre clienții noștri. Vă mulțumim pentru colaborare și vă urăm un Crăciun plin de lumină și bucurie!
- Echipa noastră vă este recunoscătoare pentru colaborare și vă urează sărbători fericite!
- Vă mulțumim pentru că sunteți clientul nostru și urăm un Crăciun fericit alături de cei dragi!
- Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă transmitem gânduri bune din partea întregii noastre echipe! Vă asigurăm că vom fi alături de dumneavoastră în toate planurile pe care vi le-ați făcut pentru anul viitor. Împreună, sărbătorile sunt și mai magice!
- Moșul a fost tare darnic anul acesta cu noi, transformându-ne clienții în prieteni. Vă mulțumim pentru colaborare! Crăciun fericit!
- Să aveți bucurie în suflet și momente magice alături de cei dragi! Crăciun fericit!
- Fie ca lumina sărbătorilor să vă aprindă în suflet fericirea! Crăciun fericit!
Mesaje frumoase pentru angajați
Dacă tot anul le-ai spus angajaților tăi că sunteți o familie, Crăciunul este unul dintre acele momente când trebuie să și le demonstrezi asta. Trimiterea mesajelor de sărbători către angajați este un gest simplu, dar cu un impact semnificativ asupra atmosferei din cadrul companiei și a moralului angajaților. Inspiră-te de la noi și nu uita să lași sub bradul de la birou și un cadou pentru fiecare!
- Cel mai frumos cadou de Crăciun este să ai o echipă așa cum sunteți voi. Vă mulțumim pentru prietenie și ne bucurăm că am lucrat împreună în acest an! Crăciun fericit și sărbători luminate!
- Dragi colegi, vă mulțumim pentru munca depusă și pentru implicarea de care ați dat dovadă în acest an. Vă dorim sărbători fericite alături de familiile voastre!
- Vă mulțumim pentru dedicare și profesionalism. Vă dorim sărbători liniștite și un an nou plin de împliniri!
- Vă mulțumim pentru dedicare și creativitate! Suntem norocoși să vă avem în echipa noastră! Crăciun fericit tuturor!
- Sperăm să găsiți sub brad, înzecit, toată prietenia și dedicarea pe care le-ați oferit în acest an. Să aveți un Crăciun minunat alături de cei dragi și să ne revedem cu bine!
- Suntem norocoși să vă avem în echipa noastră! Sărbători fericite!
- Moș Crăciun ne-a transmis că și el și-ar dori să fii în echipa lui! Mulțumim pentru tot efortul și pasiunea investite anul acesta! Sărbători fericite!
Urări de Crăciun simple pentru colegi
Crăciunul este o perioadă a bucuriei, a generozității și a bunăvoinței. Prin urările de Crăciun, transmiți acest spirit și contribui la crearea unei atmosfere festive la locul de muncă.Este un gest frumos să le scrii un mesaj sau un mail prin care, chiar dacă aveți concediu în perioada sărbătorilor, le arăți că te gândești la ei. Poți adăuga mesajul tău și pe o foiță în agenda oferită.
Descoperă câteva mesaje simple pentru colegi și personalizează-le pentru cei din echipa ta!
- Când bucuria Crăciunul întâlnește bucuria concediului, știm că va fi cea mai frumoasă sărbătoare! Crăciun fericit!
- Îți doresc sărbători minunate alături de cei dragi!
- Toate cele bune de Crăciun și un An Nou plin de împliniri!
- Sărbători fericite! Sper să ne revedem cu bine și cu forțe proaspete după vacanță!
- Sărbători fericite și spor la desfăcut cadouri!
- Sărbători pline dezâmbete, voie bună, mâncăruri delicioaseși multă relaxare!
- Un Crăciun fericit întregii familii! Moșul să fie darnic și să îți lase sub brad tot ce îți dorești! Concediu plăcut!
Așadar, chiar dacă ești în febra sărbătorilor, a pregătirilor și a cumpărăturilor, ia-ți câteva momente să le trimiți câte un mesaj oamenilor care au fost alături de tine în acest an. Câteva cuvinte și gândurile tale bune pot însemna foarte mult pentru ei. Crăciun fericit!